Pensiamo sia gradita a tutti i nostri lettori la poesia di Franchina Romano, in pura lingua Calabra.
Mi haiu a fari u cori forti,
pirchì pi forza haiu a partiri
sintta sta terra non pozzu stari
pirchì a famigghia haiu a campari.
Mancu rarreru mi pozzu vutari.
Tegnu nu pugnu i chiova intra u mè cori
pirchì lassu a mè terra nira e bruciata,
acca nascia e criscia undi a me vita fu lavurata.
Rassu l'amici, rassu i mè frati,
rassu lu megghiu pezzu ru me cori
chi è me mamma,
ma idda mi rissi:
figghiu meu non disperari
pirchì ieu sugnu sempri a la finistra
cu la lumera ddhuciuta ti staiu a spittari.
Mè mamma muriu
ma a la finestra la lumera ddhuciu,
ddhuciu mi mi rici:
chi n'c'è cu prea pi mia e mi teni ddhuciuta a via
chidda e mè mamma
chi non si stanca mai i spittari nti ddà via
comu allu iornu chi partia.